Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 603 din 21 aprilie 2004 pentru reorganizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu
Garda Națională de Mediu este un corp specializat de control și inspecție, cu statut specific și atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale în domeniul protecției mediului, regimului silvic, pisciculturii, cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversității, precum și a celor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare.