Începe proba gratuită

ORDIN nr. 1 din 1 aprilie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comandamentului Operativ pentru Depoluare Marină

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din ORDIN nr. 1 din 1 aprilie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comandamentului Operativ pentru Depoluare Marină

  1. Anexa

CODM are în subordine următoarele structuri:

1. Divizia pentru operații maritime, constituită conform prevederilor legale, se află în coordonarea Autorității Navale Române, denumită în continuare ANR, și reprezintă totalitatea forțelor și mijloacelor de răspuns ce pot activa pe mare, în conformitate cu prevederile legilor în vigoare.

Atribuțiile Diviziei pentru operații maritime sunt cele prevăzute în legislația română care reglementează activitatea de depoluare marină cu hidrocarburi.

În structura Centrului Maritim de Căutare și Salvare Constanța, denumit în continuare MRCC, din cadrul ANR, pentru incidentele de poluare marină se va organiza un punct național operativ de contact (PNOC-M), care are ca responsabilitate primirea rapoartelor privind incidentele de poluare pe mare și în porturile maritime, de asigurare a comunicațiilor în cadrul Diviziei pentru operații maritime cu forțele de intervenție și sursa care raportează incidentul. PNOC-M funcționează în regim de lucru permanent (24 de ore).

Pentru o conducere unică și în scopul operaționalizării sistemului de comunicații și intervenții în caz de urgență, operatorii PNOC-M și cei care aparțin Companiei Naționale de Radiocomunicații Navale "Radionav" - S.A. vor aplica planurile și procedurile de coordonare ale sistemului SAR-OPRC;

2. Divizia pentru operații terestre, constituită conform prevederilor legale, este coordonata de IPCJ Constanța și reprezintă totalitatea forțelor și mijloacelor de răspuns în scopul realizării unei intervenții eficiente în cazul producerii unei poluări marine cu hidrocarburi, ce poate afecta zona costieră.

În structura Administrației Naționale "Apele Române" Direcția Apelor Dobrogea Litoral, denumită în continuare D.A.D.L., pentru incidentele de poluare terestră, se va organiza și va funcționa Punctul național operativ de contact (PNOC-T), care are ca sarcină primirea rapoartelor privind incidentele de poluare pe mare, în porturile maritime sau țărm, ce pot afecta zonele costiere atât din zona de responsabilitate a județului Constanța, cât și a județului Tulcea, precum și de asigurare a comunicațiilor în cadrul Diviziei pentru operații terestre. PNOC-T funcționează în regim de lucru permanent (24 de ore).

În scopul realizării unei informări prompte și al activării Planului național de pregătire, răspuns și cooperare în caz de poluare maritimă cu hidrocarburi, denumit în continuare Plan, în cazul producerii unei poluări marine cu hidrocarburi în zona de responsabilitate a județului Tulcea, în cadrul IPCJ Tulcea va funcționa o celulă de răspuns, cu regim de lucru permanent, menționată la art. 4.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.