Începe proba gratuită

ORDIN nr. 68 din 5 aprilie 2004 privind punerea în aplicare a regulamentelor Consiliului Concurenţei elaborate în baza Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare

Articolul 26

Articolul 26

Art. 26 din ORDIN nr. 68 din 5 aprilie 2004 privind punerea în aplicare a regulamentelor Consiliului Concurenţei elaborate în baza Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare

  1. Anexa 3
  2. Capitolul III Reglementari privind regimul disciplinar aplicabil personalului contractual din cadrul Consiliului Concurenţei

(1) Președintele Consiliului Concurenței dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, prezentul regulament sau a celor cuprinse în fisa postului, care au fost încălcate de angajat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de angajat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sancționare se comunică angajatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal angajatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.

(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de angajat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.