Articolul 3
Art. 3 din REGULAMENT nr. 3 din 25 martie 2004 privind aplicarea metodei votului cumulativ în cadrul societăţilor deţinute public
(1) Acționarii societăților deținute public vor putea face, în scris, propuneri adresate administratorilor, pentru aplicarea metodei votului cumulativ, cu cel puțin 5 zile înainte de data adunării generale a acționarilor având ca obiect alegerea sau revocarea administratorilor, urmând ca aplicarea acestei metode să fie supusă votului în cadrul adunării generale.
(2) La cererea unui acționar semnificativ, exprimată în termenul prevăzut la alin. (1), alegerea pe baza acestei metode este obligatorie.
(3) În cazul aplicării metodei votului cumulativ, se va proceda în mod obligatoriu la alegerea întregului consiliu de administrație prin această metodă.
(4) Nici o prevedere a actelor constitutive ale societăților deținute public nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acționarilor de a solicita și de a obține aplicarea metodei votului cumulativ în condițiile , aprobată și modificată prin , și ale prezentului regulament.