Articolul 9
Art. 9 din HOTĂRÂRE nr. 502 din 7 aprilie 2004 privind stabilirea măsurilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004
(1) În județe și în municipiul București se constituie, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, comisii tehnice județene sau a municipiului București, în componența prevăzută în anexa nr. 2 , cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităților administrației publice locale, prevăzute în legislația în vigoare în domeniul alegerilor autorităților administrației publice locale.
(2) La ședințele comisiei tehnice pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.
(3) Pentru urmărirea și soluționarea operativă a problemelor curente din circumscripția electorală, pe lângă comisia tehnică se constituie un grup tehnic de lucru, condus de secretarul general al prefecturii, format din specialiști desemnați de conducătorii serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale, organizate la nivelul județului, respectiv al municipiului București. Din grupul tehnic de lucru vor face parte și 2-3 specialiști din aparatul propriu al consiliilor județene.
(4) În perioada în care își desfășoară activitatea în cadrul grupului tehnic de lucru membrii acestuia sunt degrevați de sarcinile de serviciu.
(5) Condițiile materiale necesare funcționării grupului tehnic de lucru se asigură prin grija prefectului. Salariile și celelalte drepturi bănești cuvenite personalului delegat în grupul tehnic de lucru se achită de unitățile de la care aceștia provin.