Articolul 49
Rezerve tranzitorii
Art. 49 din DECRET nr. 626 din 31 decembrie 1973 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acestei convenţii
- Anexa 1
1. O parte poate, în momentul semnării, al ratificării sau al aderării, să-și rezerve dreptul de a autoriza temporar, în unul dintre teritoriile sale:
a) întrebuințarea opiului în scopuri cvasi medicale;
b) întrebuințarea opiului pentru fumat;
c) masticarea frunzelor de coca;
d) întrebuințarea plantei de cannabis, a rădăcinii de cannabis, a extractelor și tincturilor de cannabis în scopuri nemedicale; și
e) producția, fabricarea și comerțul stupefiantelor prevăzute în alineatele a) pînă la d), în scopurile menționate în alineatele amintite.
2. Rezervele făcute în virtutea paragrafului 1 sînt supuse următoarelor restricții;
a) activitățile menționate în paragraful 1 nu vor putea fi autorizate decât în măsura în care erau tradiționale pe teritoriile pentru care s-a făcut rezerva și erau autorizate acolo la 1 ianuarie 1961;
b) nici un export de stupefiante, prevăzute de paragraful 1, în scopurile menționate în paragraful amintit, nu va putea fi autorizat cu destinația unui stat care nu este parte sau unui teritoriu la care nu se aplică prezenta convenție, în termenii articolului 42;
c) vor putea fi autorizate să fumeze opiu numai persoanele înmatriculate în vederea acestui scop, înainte de 1 ianuarie 1964, de către autoritățile competente;
d) întrebuințarea opiului în scopuri cvasi medicale va trebui să fie interzisă pe o perioadă de 15 ani socotiți de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, după cum este prevăzut în paragraful 1 din articolul 41;
e) masticarea foilor de coca va trebui să fie interzisă pe o perioadă de 25 de ani socotiți de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, după cum este prevăzut în paragraful 1 din articolul 41;
f) întrebuințarea cannabisului în alte scopuri decât cele medicale și științifice va trebui să înceteze cât mai curând posibil, dar în orice caz pe o perioadă de 25 de ani socotiți de la intrarea în vigoare a prezentei convenții, după cum este prevăzut în paragraful 1 din articolul 41;
g) producția, fabricarea și comerțul cu stupefiantele prevăzute în paragraful 1 pentru întrebuințările menționate în paragraful amintit vor trebui să fie reduse și, în cele din urmă, suprimate odată cu aceste întrebuințări.
3. Orice parte care face o rezervă în virtutea paragrafului 1 va trebui:
a) să includă în raportul anual pe care-l va adresa secretarului general, în conformitate cu alineatul a) din paragraful 1 al articolului 18, o expunere a progreselor obținute în cursul anului precedent, în vederea eficacității interzicerii folosirii, producției, fabricării sau comerțului, prevăzute în paragraful 1; și
b) să furnizeze organului evaluările (articolul 19) și statisticile (articolul 20) separat pentru activitățile în legătură cu care se va face o rezervă, în modul și sub forma prescrisă de către organ.
4.
a) Dacă o parte care face o rezervă în virtutea paragrafului 1 nu predă:
(i) raportul menționat în alineatul a) din paragraful 3, în cele 6 luni care urmează după sfîrșitul anului la care se referă informațiile pe care le conține;
(îi) evaluările menționate în alineatul b) din paragraful 3, în cele 3 luni care urmează datei fixate în această privință de către organ, în conformitate cu paragraful 1 al articolului 12;
(iii) statisticile menționate în alineatul b) din paragraful 3, în cele 3 luni care urmează datei la care trebuie să fie predate, în conformitate cu paragraful 2 al articolului 20, organul sau secretarul general, după caz, va adresa părții în cauză o notificare, arătându-i întârzierea sa și îi va cere să furnizeze aceste informații în timp de 3 luni socotit de la primirea acestei notificări.
b) Dacă o parte nu se conformează, în perioada de timp indicată mai sus, cererii organului sau a secretarului general, rezerva, făcută conform paragrafului 1, va înceta de a fi în vigoare.
5. Statul care va face rezerve va putea în orice moment, pe calea unei notificări scrise, să retragă rezervele sale, în parte sau în totalitate.