Articolul 30
Comerț și distribuire
Art. 30 din DECRET nr. 626 din 31 decembrie 1973 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acestei convenţii
- Anexa 1
1.
a) Părțile vor pretinde ca comerțul și distribuirea stupefiantelor să se efectueze pe baza unei licențe, în afară de cazul în care comerțul sau această distribuire este efectuată printr-una sau mai multe întreprinderi de stat.
b) Părțile:
(i) vor pretinde ca stupefiantele să nu fie furnizate sau preparate particularilor decât pe baza unei ordonanțe medicale. Această dispoziție nu este neapărat necesar să fie aplicată stupefiantelor pe care particularii le pot obține în mod legal, utiliza, prepara sau administra cu ocazia exercitării autorizate a funcțiilor lor terapeutice; și
(îi) dacă vor socoti aceste măsuri ca fiind necesare sau de dorit, ele vor pretinde ca ordonanțele care vor prescrie stupefiante din tabelul I să fie scrise pe formulare oficiale care vor fi furnizate sub formă de carnete cu cotor de către autoritățile administrative competente sau de către asociațiile profesionale autorizate.
3. Este de dorit ca părțile să pretindă ca ofertele scrise sau imprimate de stupefiante, anunțurile publicitare de orice natură, să fie astfel întocmite încît notițele descriptive relative la stupefiante și utilizate în scopuri comerciale, ambalajele conținînd stupefiante și etichetele cu care sînt puse în vânzare stupefiantele să indice denumirea comună internațională, comunicată de către Organizația Mondială a Sănătății.
4. Dacă o parte socotește că o asemenea măsură este necesară sau de dorit, ea va pretinde ca toate ambalajele conținînd un stupefiant să aibă o linie roșie dublă foarte aparentă. Pachetele în care se expediază acest preparat nu vor purta această linie dublă roșie.
5. Părțile vor pretinde ca eticheta sub care este pus în vânzare un drog să indice nominal stupefiantul sau stupefiantele pe care-l (le) conține, precum și greutatea și procentajul lor. Obligația de a furniza aceste informații pe etichetă nu se aplică în mod obligatoriu unui stupefiant preparat unui particular pe baza unei prescripții magistrale.
6. Dispozițiile paragrafelor 2 și 5 nu se aplică în mod obligatoriu comerțului cu amănuntul și nici distribuirii cu amănuntul a stupefiantelor din tabelul II.
(i) vor exercita o supraveghere a tuturor persoanelor și întreprinderilor care se ocupă cu comerțul sau cu distribuirea stupefiantelor sau participă la acestea; și
(îi) vor supune unui regim de licență întreprinderile și localurile în care se pot executa acest comerț și această distribuire. În același timp, nu se va cere neapărat o licență pentru preparări.
c) Dispozițiile alineatelor a) și b) privind regimul de licență nu se vor aplica neapărat persoanelor autorizate să exercite funcții terapeutice sau științifice și care acționează în exercițiul acestor funcții.
7. În afară de acestea, părțile:
a) vor împiedica, de asemenea, acumularea, de către comercianți, distribuitori, întreprinderi de stat sau de către persoanele autorizate prevăzute mai sus, a cantităților de stupefiante și a paiului de mac excedând peste cele care sînt necesare funcționării normale a întreprinderii, ținînd seama de situația pieței;
b)