Articolul 3
Modificările câmpului de aplicare a controlului
Art. 3 din DECRET nr. 626 din 31 decembrie 1973 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acestei convenţii
- Anexa 1
1. Dacă o parte sau Organizația Mondială a Sănătății este în posesia unor informații care, după părerea sa, fac necesară modificare vreunui tabel, ea se va adresa secretarului general cu o notificare însoțită de toate informațiile respective necesare în sprijinul acesteia.
2. Secretarul general va comunică această notificare și informațiile pe care le va socoti necesare părților, comisiei și, dacă notificarea a fost adresată de către o parte, Organizației Mondiale a Sănătății.
3. Dacă o notificare se raportează la o substanță care nu este înscrisă în tabelul I sau în tabelul II:
(i) toate părțile vor examina, ținînd seama de informațiile pe care le au la dispoziție, posibilitatea aplicării provizorii a tuturor măsurilor de control, în legătură cu această substanță, aplicabile stupefiantelor din tabelul I, (îi) în așteptarea hotărîrii, care va fi luată în virtutea subparagrafului iii) al prezentului paragraf, comisia poate să decidă ca părțile să aplice, în mod provizoriu, toate măsurile de control aplicabile stupefiantelor din tabelul I, la substanța respectivă. Părțile vor aplica în mod provizoriu aceste măsuri la substanța respectivă;
(iii) dacă Organizația Mondială a Sănătății constată că această substanță poate să dea naștere la abuzuri analoge și să producă efecte nocive analoge cu cele ale stupefiantelor din tabelul I sau din tabelul II, sau că aceasta este transformabilă într-un stupefiant, ea va aviza comisia și aceasta va putea să decidă, conform recomandării Organizației Mondiale a Sănătății, ca această substanță să fie înscrisă în tabelul I sau în tabelul II.
4. Dacă Organizația Mondială a Sănătății constată că un preparat nu poate, pe baza substanțelor pe care le conține, să dea naștere la un abuz și nici să producă un efect nociv (paragraful 3) și că stupefiantul pe care-l conține nu este ușor recuperabil, comisia, ca urmare a recomandării Organizației Mondiale a Sănătății, va putea să înscrie acest preparat în tabelul III.
5. Dacă Organizația Mondială a Sănătății constată că un stupefiant din tabelul I este susceptibil în mod deosebit să dea naștere la abuzuri și să producă efecte nocive (paragraful 3) și că acest pericol nu este compensat prin avantajele terapeutice apreciabile pe care să nu le posede alte substanțe decât cele din tabelul IV, comisia poate, în conformitate cu recomandația Organizației Mondiale a Sănătății, să înscrie acest stupefiant în tabelul IV.
6. Dacă o notificare are legătură cu un stupefiant din tabelul I sau din tabelul II ori cu un preparat din tabelul III, comisia, în afară de acțiunea prevăzută în paragraful 5, poate, în urma recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, să modifice unul sau altul dintre tabele, fie:
a) transferând un stupefiant din tabelul I în tabelul II sau din tabelul II în tabelul I; sau
b) ștergând un stupefiant sau un preparat, după caz, dintr-unul din tabele.
7. Toate hotărîrile comisiei, luate în vederea aplicării prezentului articol, vor fi comunicate de către secretarul general tuturor statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite, statelor nemembre părți ale prezentei convenții, Organizației Mondiale a Sănătății și organului. Hotărîrea va intră în vigoare, în privința fiecărei părți, la data primirii comunicării amintite mai sus și părțile vor lua atunci toate măsurile cerute prin prezenta convenție.
a) Toate hotărîrile comisiei, de modificare a unui tabel, vor fi supuse examinării consiliului dacă o parte o cere, în cele 90 de zile care urmează după primirea notificării hotărîrii. Această cerere va fi prezentată secretarului general, cu toate informațiile necesare în vederea sprijinirii ei.
b) Secretarul general va comunică o copie de pe această cerere și de pe informațiile necesare comisiei, Organizației Mondiale a Sănătății și tuturor părților, pe care le va invita să prezinte observațiile lor în cele 90 de zile. Toate observațiile primite vor fi supuse examinării consiliului.
c) Consiliul va putea să confirme, să modifice sau să anuleze hotărîrea comisiei; el va hotărî în calitate de for suprem. Hotărîrea sa va fi notificată tuturor statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite, statelor nemembre părți ale prezentei convenții, comisiei, Organizației Mondiale a Sănătății și organului.
d) În așteptarea examinării de către consiliu, hotărîrea comisiei va rămîne în vigoare.
9. Hotărîrile comisiei luate în vederea aplicării prezentului articol nu vor fi supuse examinării prevăzute de articolul 7.