Articolul 4
Art. 4 din LEGE nr. 78 din 26 martie 2004 pentru înfiinţarea comunei Burla prin reorganizarea comunei Volovăţ, judeţul Suceava
(1) Consiliul Județean Suceava și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava și Consiliul Local al Comunei Volovăț, repartizează veniturile și cheltuielile actualului buget al comunei Volovăț între comunele prevăzute la art. 1 și 2.
(2) Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii și ale prevederilor alin. (1), revin de drept comunei Burla se administrează și se gestionează prin autoritățile administrației publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, în limitele prevederilor aprobate în anul 2004 pe ansamblul județului Suceava.
(3) Bugetul comunei Burla pe anul 2004 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Suceava.
(4) Operațiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocoale încheiate între actualul primar al comunei Volovăț și delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei Burla.