Articolul 91
Art. 91 din LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
- Capitolul IV Stabilirea şi constatarea rezultatelor alegerilor
- Secţiunea 1 Stabilirea rezultatelor votării
(1) În timpul operațiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare și totalizare a voturilor, precum și de înregistrare a rezultatului votării în procesele-verbale, se pot face întâmpinări cu privire la aceste operațiuni.
(2) Biroul electoral al secției de votare hotărăște de îndată asupra întâmpinărilor formulate.
(3) Împotriva soluției date cu ocazia rezolvării întâmpinării se pot formula contestații în scris. Contestațiile se prezintă președintelui biroului electoral al secției de votare, care eliberează depunătorului o dovadă de primire.