Articolul 55
Art. 55 din LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
- Capitolul II Organizarea alegerilor
- Secţiunea a 6-a Buletinele de vot
(1) Buletinul de vot este format din mai multe file. Pe paginile interioare ale buletinului de vot se imprimă patrulatere în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidaturi, respectiv toți candidații independenți, în așa fel încât ultima pagină să rămână albă pentru aplicarea ștampilei de control a secției de votare; paginile buletinului de vot se numerotează. Buletinele de vot se capsează.
(2) Patrulaterele se imprimă paralel între ele, câte două coloane pe aceeași pagină. Patrulaterele se numerotează, începând cu primul patrulater al coloanei din stânga a primei pagini interioare, care primește numărul de ordine 1, și continuând cu primul patrulater al coloanei din dreapta, care primește numărul de ordine 2, numerotarea continuând până la ultimul patrulater.
(3) În unghiul din partea stângă sus a fiecărui patrulater se imprimă denumirea partidului politic, alianței politice, alianței electorale sau a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori, după caz, mențiunea "Candidat independent", iar în unghiul din partea dreaptă sus se imprimă semnul electoral.
(4) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se imprimă listele de candidați; candidații se identifică pe listă prin nume și prenume și se înscriu în ordinea stabilită de partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care a depus lista.
(5) Pentru alegerea primarului și a președintelui consiliului județean se imprimă în patrulaterele buletinului de vot, în afara elementelor prevăzute la alin. (3), numele și prenumele candidatului.
Alin. (5) al art. 55 a fost modificat de pct. 16 al , .
(6) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de către biroul electoral de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor, precum și de spațiul necesar pentru imprimarea numelui candidaților și a celorlalte date prevăzute la alin. (3), (4) și (5).
(7) Buletinele de vot se tipăresc pe hârtie asigurată din rezervele de stat, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Alin. (7) al art. 55 a fost modificat de pct. 25 al , .
(8) Pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot care cuprind liste de candidați sau candidați independenți pentru consilieri, pentru primari, precum și pentru președinții consiliilor județene se procedează astfel:
a) în prima etapă, listele depuse de partidele politice parlamentare, alianțele politice și alianțele electorale care conțin cel puțin un partid politic parlamentar se înscriu în patrulaterele buletinului de vot în ordinea rezultată din tragerea la sorți efectuată de președintele biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București, în prezența majorității membrilor acestuia;
Litera a) a alin. (8) al art. 55 a fost modificată de pct. 11 al , .
b) în etapa a doua, listele depuse de partidele politice neparlamentare, alianțele politice și alianțele electorale ale acestora se imprimă în următoarele patrulatere ale buletinului de vot, în ordinea rezultată din tragerea la sorți efectuată de președintele biroului electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, respectiv de președintele biroului electoral de circumscripție județeană și a municipiului București.
Alin. (8) al art. 55 a fost modificat de pct. 16 al , .
(9) Ordinea stabilită potrivit alin. (8) lit. a) este valabilă pentru toate circumscripțiile electorale din județ, respectiv din municipiul București, inclusiv pentru circumscripția electorală județeană, respectiv a municipiului București. Ordinea stabilită potrivit alin. (8) lit. a) și b) este valabilă și în cazul buletinului de vot pentru alegerea primarului și a președintelui consiliului județean.
Alin. (9) al art. 55 a fost modificat de pct. 16 al , .
(10) Pentru fiecare candidat independent, inclusiv pentru candidații independenți la funcția de primar și cea de președinte al consiliului județean, se imprimă un patrulater distinct în partea finală a buletinului de vot, în care aceștia sunt înscriși în ordinea înregistrării candidaturilor.
Alin. (10) al art. 55 a fost modificat de pct. 16 al , .
(11) Ordinea stabilită potrivit alin. (8)-(10) se comunică prefectului de către președintele biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv de către președinții birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, în termen de 24 de ore de la efectuarea tragerii la sorți.
(12) Tragerea la sorți prevăzută la alin. (8) se face în prezența reprezentanților partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care depun liste de candidați.