Articolul 9
Art. 9 din DECRET nr. 414 din 5 decembrie 1979 pentru stabilirea valorilor limita admisibile ale principalelor substanţe poluante din apele uzate înainte de evacuarea acestora
Pentru obictivele existente, precum și pentru cele în curs de aprobare ori execuție și care nu sînt prevăzute cu instalații de epurare sau tehnologii adecvate, în vederea respectării valorilor înscrise în anexa nr. 1, termenul limita pînă la care se vor realiza lucrările necesare este anul 1990.
Consiliul Național al Apelor, Consiliul Național pentru Protecția Mediului Înconjurător, împreună cu ministerele, celelalte organe centrale și cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București interesate, în colaborare cu Comitetul de Stat al Planificarii și Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlul Gospodăririi Fondurilor Fixe, vor elabora un program, pentru perioada 1980-1990, de realizare ori completare a statiilor sau instalațiilor de epurare a apelor uzate sau altor măsuri și lucrări necesare, în vederea respectării valorilor limita stabilite prin prezentul decret. Obiectivele care produc modificări importante ale calității resurselor de apa vor fi programate cu prioritate, în perioada 1980-1985.
Programul va fi prezentat Consiliului de Miniștri în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului decret.