Articolul 23
Art. 23 din DECRET nr. 164 din 4 mai 1979 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale
- Capitolul 3 Organizare şi funcţionare
Departamentul Cooperării Economice Internaționale este condus de consiliul departamentului și biroul executiv al acestuia, organe cu caracter deliberativ, care se organizează și funcționează potrivit Decretului 76/1973 privind conducerea ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației de stat pe baza principiului conducerii colective.
Din consiliul departamentului și biroul executiv al acestuia fac parte și un vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificarii, cîte un adjunct al ministrului afacerilor externe, ministrului finanțelor, ministrului aprovizionarii tehnico-materiale și controlului gospodăririi fondurilor fixe, ministrului muncii, cîte un vicepreședinte al Băncii Române de Comerț Exterior, al Băncii de Investiții și al Băncii pentru Agricultura și Industrie Alimentara.