Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 1 din 30 ianuarie 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din REGULAMENT nr. 1 din 30 ianuarie 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare

  1. Capitolul II Regimul operaţiunilor valutare
  2. Secţiunea a 3-a Reguli specifice privind efectuarea operaţiunilor valutare între rezidenţi

(1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți se realizează în moneda națională (leu).

(2) Se consideră autorizate prin prezentul regulament următoarele categorii de rezidenți, care pot efectua operațiuni în valute convertibile în situațiile mai jos prezentate:

a) instituțiile de credit - pentru operațiuni prevăzute în autorizația de funcționare emisă de Banca Națională a României în condițiile respectării cerințelor legale referitoare la operațiunile efectuate;

b) persoanele juridice care efectuează plăți și încasări nemijlocite decurgând din contracte de comerț și prestări de servicii externe (export-import de bunuri și servicii) pe baza contractelor de comision între comisionar și comitent și între comisionarul unui nerezident și beneficiarul rezident, precum și a contractelor de comerț exterior respective;

c) persoanele juridice care efectuează nemijlocit plăți și încasări pe baza contractelor de subantrepriză decurgând din contracte de colaborare (cooperare) economică internațională, contracte externe de export a unor obiective complexe și a unor produse cu ciclu lung de fabricație;

d) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni care decurg din acte de comerț derulate în porturi, în zonele din aeroporturi și punctele de control ale trecerii frontierei de stat asimilate zonelor libere*), ori din acte de comerț derulate pe parcurs extern în trenuri internaționale, la bordul aeronavelor și navelor;

e) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni stipulate de prevederi legale exprese;

f) persoanele fizice - pentru operațiuni între ele cu caracter incidental;

g) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni nemijlocite ce decurg din organizarea și/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi: transportul internațional de mărfuri și de persoane, turismul internațional;

h) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni reprezentând redistribuirea de ajutoare în scop umanitar;

i) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni cu autoritatea de implementare, decurgând din finanțări ale instituțiilor financiare și organismelor internaționale (inclusiv finanțări PHARE, SAPARD, ISPA);

j) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni nemijlocite decurgând din contracte externe de prelucrare în regim "lohn", pe baza contractelor de colaborare, în măsura în care colaboratorii rezidenți sunt nominalizați în autorizația de perfecționare activă;

k) persoanele fizice și juridice și alte entități - pentru operațiuni efectuate în străinătate;

l) asociații/acționarii casei de schimb valutar - pentru operațiuni ce decurg din acordarea, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, de credite propriilor case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și având ca obiect unic de activitate schimbul valutar pentru persoane fizice.

(3) Rezidenții care fundamentează necesitatea efectuării operațiunilor în valute convertibile cu alți rezidenți sau ale căror operațiuni în valute convertibile cu aceștia sunt condiționate sau decurg din prevederi legale de obținere a autorizației Băncii Naționale a României pot solicita autorizarea în conformitate cu prevederile anexei nr. 5 - Instrucțiuni privind autorizarea efectuării operațiunilor valutare între rezidenți pe teritoriul României.

(4) Operațiunile în valute convertibile între categoriile de rezidenți menționate la alin. (2) sau realizate în baza autorizației emise de Banca Națională a României se pot efectua numai pe baza acordului de voință al părților.

Notă

*) Prin zone asimilate zonelor libere se înțelege zonele din aeroporturi și punctele de trecere a frontierei de stat, pe sensul de intrare în țară, în zona stabilită până la locurile unde se aplică viza de intrare, precum și pe sensul de ieșire din țară, după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.