Articolul I
Art. I din HOTĂRÂRE nr. 46 din 22 ianuarie 2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 935/1990 privind aplicarea de către România a Rezoluţiei nr. 661/1990 a Consiliului de Securitate al O.N.U.
privind aplicarea de către România a Rezoluției nr. 661/1990 a Consiliului de Securitate al O.N.U., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 9 mai 1992, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se interzice tuturor organelor și instituțiilor de stat și persoanelor fizice și juridice române, precum și persoanelor fizice și juridice străine care desfășoară activități economice și financiare pe teritoriul României:
a) să vândă sau să furnizeze din România ori folosind nave sub pavilion românesc către orice persoană fizică sau juridică din Irak ori oricărei persoane fizice sau juridice, în scopul oricărei activități comerciale desfășurate în Irak ori pe teritoriul acestui stat, arme, muniție sau materiale aferente, originare ori neoriginare din teritoriul României, cu excepția acelora solicitate de autoritatea constituită în conformitate cu prevederile Rezoluției nr. 1.483/2003 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, precum și să desfășoare orice activitate care promovează sau este destinată să promoveze vânzări de asemenea bunuri;
b) să achiziționeze sau să comercializeze bunuri culturale ori alte bunuri de importanță arheologică, istorică, culturală, științifică și religioasă, îndepărtate în mod ilegal din Muzeul Național din Irak, Biblioteca Națională sau alte asemenea locații din Irak, începând cu data de 6 august 1990, precum și astfel de bunuri în legătură cu care există motive să se presupună că au fost îndepărtate în mod ilegal din Muzeul Național din Irak, Biblioteca Națională sau alte asemenea locații din Irak, începând cu data de 6 august 1990, în conformitate cu prevederile Rezoluției nr. 1.483/2003 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite."
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Fondurile și celelalte active financiare sau resurse economice ale fostului Guvern al Irakului, ale instituțiilor irakiene, companiilor ori altor agenții irakiene, precum și ale reprezentanților fostului regim irakian, aflate pe teritoriul României, se vor transfera Fondului de Dezvoltare pentru Irak, în conformitate cu prevederile Rezoluției nr. 1.483/2003 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite."
3. Articolul 3 se abrogă.