Articolul 9
Art. 9 din ORDONANŢĂ nr. 45 din 29 ianuarie 2004 pentru finalizarea privatizării unor societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aflate în dificultate
- Capitolul III Măsuri pentru finalizarea privatizării Societăţii Naţionale "Tutunul Românesc" - S.A. Bucureşti
Pentru finalizarea privatizării Societății Naționale "Tutunul Românesc" - S.A. București, APAPS și instituțiile bugetare creditoare, la solicitarea APAPS, vor acorda, prin ordin comun, pentru obligațiile bugetare datorate și neachitate între data de 1 ianuarie 2003 și până la 31 decembrie 2003, următoarele înlesniri la plată:
a) scutirea de la plată a obligațiilor bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuții și orice alte venituri bugetare, cu excepția celor prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare, pentru care se acordă eșalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni, inclusă în perioada de eșalonare;
b) scutirea de la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel, aferente obligațiilor bugetare, precum și a celor aferente plăților efectuate de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de garant al creditelor externe contractate de Societatea Națională "Tutunul Românesc" - S.A. București, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și neachitate.