Articolul 2
Art. 2 din ORDONANŢĂ nr. 35 din 29 ianuarie 2004 privind unele măsuri de unificare a activităţii de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere, precum şi instituirea drepturilor cuvenite acţionarilor societăţilor comerciale deţinute public, cu capital majoritar de stat, aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului
(1) Bunurile asupra cărora Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. Ploiești are drept de proprietate și care concură la desfășurarea activității de transport al produselor petroliere, motorinei și benzinei prin conducte, de transport al țițeiului și gazolinei prin vagoane-cisternă, cu toate drepturile și obligațiile aferente bunurilor, necesare desfășurării acestor activități, trec fără plată, pe bază de protocol încheiat între părți, din patrimoniul Societății Comerciale "Petrotrans" - S.A. Ploiești în patrimoniul Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiești.
(2) Bunurile proprietate publică ce fac parte din sistemul de transport prin conducte vor fi concesionate în condițiile legii.
(3) Societatea Comercială "Conpet" - S.A. Ploiești îndeplinește, în urma unificării activității, funcția de transportator unic prin conducte al țițeiului și produselor petroliere.