Articolul 57
Art. 57 din ORDONANŢĂ nr. 10 din 22 ianuarie 2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit
- Titlul III Dispoziţii generale
- Capitolul I Alte dispoziţii
(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile
, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de pct. 3 al , .
(2) Banca Națională a României va informa fără întârziere autoritățile competente din statele membre gazdă asupra măsurilor de reorganizare sau asupra hotărârii de deschidere a procedurii lichidării, luată într-un stat nemembru cu privire la o instituție de credit și la sucursala acesteia din România, atunci când instituția de credit are sediul în alt stat decât un stat membru și are deschise sucursale și pe teritoriul altor state membre.
(3) Informarea va fi făcută imediat după ce Banca Națională a României a retras autorizația de funcționare a sucursalei ca urmare a deschiderii procedurii de lichidare sau de îndată ce a luat cunoștință despre luarea măsurilor de reorganizare cu privire la sucursală. În comunicare se va menționa și faptul că autorizația de funcționare a sucursalei din România a fost retrasă.
a fost modificat de pct. 54 al articolului unic din LEGEA nr. 278 din 23 iunie 2004, .