Articolul 42
Art. 42 din ORDONANŢĂ nr. 10 din 22 ianuarie 2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit
- Titlul I Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit
- Capitolul IV Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă
Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, cu excepția cazurilor în care legea specială dispune altfel.