Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 9 din 22 ianuarie 2004 privind unele contracte de garanţie financiară

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din ORDONANŢĂ nr. 9 din 22 ianuarie 2004 privind unele contracte de garanţie financiară

(1) Garanțiile financiare constituite asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont sunt guvernate de legislația țării în care se află contul relevant în ceea ce privește:

a) natura juridică și efectele patrimoniale ale garanției financiare constituite asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont;

b) condițiile care trebuie îndeplinite pentru încheierea în mod valabil a unui contract de garanție financiară având ca obiect instrumente financiare transmisibile prin înscriere în cont și pentru punerea la dispoziție a acestor instrumente în temeiul unui astfel de contract și, în general, formalitățile necesare pentru asigurarea opozabilității față de terți a unui astfel de contract și a punerii la dispoziție a unor astfel de garanții;

c) dacă un drept de proprietate sau alt drept al unei persoane cu privire la garanția asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont este prioritar ori subordonat unui drept de proprietate sau altui drept concurent și dacă dobândirea s-a făcut cu bună-credință.

d) formalitățile cerute pentru executarea garanției financiare constituite sub forma instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont, ca urmare a apariției unei cauze care determină executarea garanției.

(2) În sensul prevederilor alin. (1), referirea la legislația țării în care se află contul relevant are în vedere dispozițiile cuprinse în legea națională a țării respective, fără a se ține seama de prevederile existente în legislația care reglementează raporturile de drept internațional privat, care face trimitere la aplicarea legii unei alte țări.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.