Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 7 din 5 ianuarie 2004 privind modificarea Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare
Normele de aplicare a prevederilor privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin , , se modifică astfel:
1. Punctul 2 din secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins:
"2. Potrivit legii, Declarația nominală se depune lunar, la data stabilită de casa teritorială de pensii în a cărei rază își are sediul angajatorul persoană juridică sau își are domiciliul angajatorul persoană fizică, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale.
Declarația nominală se depune, indiferent de numărul mediu lunar de asigurați, pe suport electronic, însoțit de suportul de hârtie, în formatul prevăzut în «Modalități de transmitere pe cale electronică a Declarației privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat», prezentate în anexa nr. 1.4.
Declarația nominală pe suport de hârtie va purta semnăturile persoanelor autorizate și ștampila angajatorului."
2. Anexele nr. 1.1, 1.2 și 1.4 la norme se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 și 3 la prezentul ordin.