Articolul 1
Art. 1 din ORDIN nr. 6 din 13 noiembrie 2003 privind procedura transmiterii de către bănci - persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor - persoane juridice străine a informaţiilor referitoare la conturile deschise şi/sau închise de titularii acestora
(1) Până la data de 2 februarie 2004 băncile - persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor - persoane juridice străine, denumite în continuare bănci, vor comunică Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală a tehnologiei informației informațiile privind datele de identificare a conturilor deținute de către clienții proprii, existenți în evidențele lor la sfârșitul lunii ianuarie 2004, precum și forma juridică și domiciliul sau sediul acestora.
(2) După prima raportare, băncile vor continua în fiecare lună, până la data de 15 a lunii următoare, să comunice, pe același canal, numai informațiile despre conturile clienților nou-apăruți sau conturile celor care au încetat de a mai avea calitatea de clienți ai băncii respective.
(3) Conținutul informațiilor și standardul de transmitere a acestora sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(4) Transmiterea informațiilor se va face pe suport magnetic (dischetă, CD) sau prin poșta electronică, conform instrucțiunilor stabilite și transmise băncilor de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală a tehnologiei informației.
(5) În vederea transmiterii informațiilor potrivit alin. (4), fiecare bancă va desemna o persoană de legătură.