Începe proba gratuită

LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele

Articolul 38

Articolul 38

Art. 38 din LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele

  1. Capitolul IV Dispoziții diverse
  2. Secţiunea 1 Atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe

(1) Originalele tratatelor bilaterale la nivel de stat și la nivel guvernamental, originalele tratatelor multilaterale care prevăd calitatea de depozitar a României sau a Guvernului României, precum și copiile certificate ale tratatelor multilaterale semnate sau la care România ori Guvernul României este parte se păstrează în Arhiva tratatelor a Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Originalele tratatelor bilaterale încheiate la nivel de stat și la nivel guvernamental se transmit Ministerului Afacerilor Externe pentru depozitare, în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data semnării.

(3) În calitate de depozitar, Ministerul Afacerilor Externe ține evidența situației juridice a tratatelor bilaterale și multilaterale semnate sau la care România ori Guvernul României este parte și îndeplinește atribuțiile decurgând din calitatea de depozitar conform dreptului internațional și practicii internaționale.

(4) Prin ordin al ministrului afacerilor externe se fac cunoscute date și informații privind evoluțiile survenite în privința tratatelor încheiate de România, precum și textele tratatelor revizuite, care se publică, fără plată, în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Ministerul Afacerilor Externe păstrează sigiliul de stat al României.