Articolul 26
Art. 26 din LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele
- Capitolul II Procedura încheierii tratatelor
- Secţiunea a 6-a Intrarea în vigoare a tratatelor
(1) Pot intră în vigoare de la data semnării următoarele categorii de tratate:
a) tratatele la nivel guvernamental sau departamental care se încheie în aplicarea unor tratate în vigoare care prevăd expres această posibilitate;
b) protocoalele de cooperare la nivel departamental pe care le încheie Ministerul Afacerilor Externe al României cu ministerele afacerilor externe ale altor state;
c) programele de cooperare la nivel guvernamental și departamental în domeniul educației, culturii, sportului, cercetării, pe termen de cel mult 5 ani, fără posibilitatea prelungirii automate a valabilității;
d) tratatele prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene sau a statelor membre, inclusiv cele care implică a contribuție a părții române, și care sunt negociate și semnate de reprezentanții ministerului care gestionează problematica integrării europene, în calitate de coordonator național al asistenței financiare nerambursabile, respectiv cele privind participarea la programe comunitare;
e) tratatele, altele decât cele menționate la lit. d) , prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă, precum și cele la nivel guvernamental sau departamental care reglementează derularea unor proiecte de specialitate sau cu caracter tehnic, cu sprijinul financiar al partenerului străin.
(2) Tratatele prevăzute la alin. (1) pot fi semnate numai după obținerea aprobărilor prevăzute de prezenta lege pentru semnare, inclusiv pentru intrarea în vigoare de la data semnării, și după eliberarea deplinelor puteri pentru aceasta, dacă este necesar.