Articolul 23
Art. 23 din LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele
- Capitolul II Procedura încheierii tratatelor
- Secţiunea a 5-a Exprimarea consimțământului de a deveni parte la tratat
(1) Expunerea de motive care însoțește proiectul de lege de ratificare, aderare sau acceptare, respectiv nota de fundamentare care însoțește proiectul hotărârii Guvernului de aprobare, aderare sau acceptare ori proiectul ordonanței de urgență a Guvernului de ratificare, aderare sau acceptare va cuprinde următoarele:
a) necesitatea încheierii tratatului pentru partea română;
b) finalitatea încheierii tratatului pentru partea română;
c) istoricul negocierilor;
d) în cazul tratatelor bilaterale semnate, supuse ratificării sau aprobării - data și locul semnării, menționarea persoanei semnatarului din partea română;
e) în cazul tratatelor multilaterale semnate de partea română, supuse ratificării sau aprobării - data și locul adoptării și/sau deschiderii spre semnare, data și locul semnării de către partea română, cu menționarea persoanei semnatarului, data intrării în vigoare, dacă este cazul;
f) în cazul tratatelor multilaterale supuse spre aderare sau acceptare - data și locul adoptării și/sau deschiderii spre semnare, data intrării în vigoare, dacă este cazul;
g) prezentarea prevederilor relevante ale tratatului din perspectiva intereselor părții române, a implicațiilor pe care le are tratatul asupra obligațiilor juridice și altor angajamente internaționale asumate anterior de partea română, respectiv asupra legislației interne, inclusiv din perspectiva compatibilității cu dreptul comunitar, precum și a măsurilor de adaptare necesare;
h) prezentarea prevederilor prin care se urmărește asigurarea concordanței cadrului legislativ intern cu prevederile tratatului la care se referă alin. (6) și (7) ale art. 22 ;
i) prezentarea și motivarea rezervelor sau declarațiilor la tratat, dacă este cazul, cuprinse în proiectul de act normativ de ratificare, aprobare, aderare sau acceptare;
j) în cazul excepțional prevăzut la art. 19 alin. (3) și la art. 21 alin. (2) , justificarea temeinică a urgenței ratificării, aderării sau acceptării, prin ordonanță de urgență a Guvernului, menționarea interesului public afectat în lipsa ratificării, aderării sau acceptării, precum și a obținerii aprobării exprese a Președintelui României.
(2) În cazul tratatelor semnate la nivel de stat, la expunerea de motive a proiectului legii de ratificare se anexează, în copie, memorandumul pentru aprobarea semnării.