Articolul 8
Art. 8 din CIRCULARĂ nr. 38 din 18 decembrie 2003 privind decontarea transferurilor de fonduri prin conturile curente ale instituţiilor de credit şi ale Trezoreriei statului în perioada de finalizare a exerciţiului financiar pe anul 2003
(1) Toate tipurile de transferuri de fonduri pentru care nu se prevăd proceduri speciale în perioada de închidere a exercițiului financiar pe anul 2003 se vor desfășura în regim normal de lucru sau programul aferent acestora va fi în conformitate cu orarul din Anexa 1 la prezenta circulară.
(2) Începând cu data de 5 ianuarie 2004, prin conturile curente ale instituțiilor de credit deschise la BNR nu se vor mai efectua operațiuni de decontare aferente exercițiului financiar pe anul 2003.
(3) Transferurile de fonduri decontate în data de 31 decembrie 2003 vor fi înregistrate de către instituțiile de credit și Trezoreria statului în conturile clienților beneficiari cu data extrasului de cont eliberat de BNR sau de TRANSFOND S.A. sub siglă BNR.