Începe proba gratuită

ORDIN nr. 602 din 2 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor privind avizarea pe linie de protecţie civilă a documentaţiilor de investiţii în construcţii

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din ORDIN nr. 602 din 2 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor privind avizarea pe linie de protecţie civilă a documentaţiilor de investiţii în construcţii

  1. Anexa

(1) Verificarea documentației și eliberarea avizelor se execută în maximum 15 zile de la data înregistrării cererii și/sau depunerii documentației.

(2) Termenul de eliberare a avizelor prevăzut la alin. (1) se prelungește în cazul înregistrării unor contestații din partea solicitanților avizului, dar nu mai mult de 5 zile. Analiza și soluționarea contestațiilor se fac de către Comandamentul Protecției Civile, în condițiile legii.

(3) Pentru obiectivele de investiții avizate cu obligativitatea executării de spații de adăpostire se reține de către cel care a acordat avizul: câte un exemplar, în copie, al documentelor prevăzute la art. 8 lit. d), al certificatului de urbanism și al memoriului tehnic de specialitate sau al memoriului tehnic general (în cazul când cele două memorii tehnice sunt comasate).

(4) Pentru obiectivele de investiții la care nu se justifică obligația de a se proiecta și executa adăposturi de protecție civilă, potrivit legii și prezentelor norme, se va reține de către cel care a acordat avizul câte un exemplar, în copie, al certificatului de urbanism și al memoriului tehnic de specialitate sau al memoriului tehnic general (în cazul când cele două memorii tehnice sunt comasate).

(5) Obiectivele de investiții avizate se înregistrează, de către persoana care acordă avizul, într-un registru special întocmit în acest sens, care trebuie să cuprindă:

a) numărul curent (numărul avizului);

b) data primirii documentației spre avizare;

c) data eliberării avizului;

d) numele și prenumele solicitantului (din certificatul de urbanism);

e) destinația construcției;

f) adresa completă a noii construcții;

g) datele tehnice ale construcției (înălțimea, numărul de niveluri, numărul de unități locative/apartamente și/sau de spații cu altă destinație decât cea locativă, suprafața construită la sol, suprafața construită desfășurată, tip de structură, număr de salariați pe schimb de lucru și, după caz, număr de locatari permanenți);

h) suprafața și capacitatea adăpostului și dotarea cu instalații și utilaje (dacă este cazul);

i) proiectantul, persoană fizică sau juridică (adresa, șeful de proiect și numărul de telefon);

j) numele și prenumele celui care a eliberat avizul;

k) numărul și data chitanței, precum și suma plătită pentru eliberarea avizului.

(6) Documentele avizate, împreună cu fișa tehnică, se vor elibera după ce solicitantul prezintă chitanța de plată a taxei aferente avizării.