Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 830 din 12 noiembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 343/2003 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România, precum şi pentru acordarea autorizaţiei şi certificatului de operare pentru manevra agenţilor economici care efectuează numai operaţiuni de manevra feroviara
privind aprobarea normelor pentru acordarea licenței de transport feroviar și a certificatului de siguranță, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România, precum și pentru acordarea autorizației și certificatului de operare pentru manevra agenților economici care efectuează numai operațiuni de manevra feroviara, , se modifica și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Autoritatea responsabilă cu acordarea licențelor de transport feroviar din România, desemnată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, este Autoritatea Feroviara Română - AFER, denumita în continuare AFER."
2. Litera h) a alineatului (1) al articolului 7 din anexa nr. 1 - Norme pentru acordarea licenței de transport feroviar, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România - va avea următorul cuprins:
"h) asigura întreținerea și repararea materialului rulant prin unități proprii sau pe bază de contract cu alți agenți economici autorizați de AFER."
3. Articolul 9 din anexa nr. 1 - Norme pentru acordarea licenței de transport feroviar, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România - va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - Licenta de transport feroviar este valabilă pe perioada în care operatorul de transport feroviar îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul ordin și în condițiile vizarii sale anuale."
4. Articolul 26 din anexa nr. 1 - Norme pentru acordarea licenței de transport feroviar, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România - se abroga.
5. Articolul 29 din anexa nr. 1 - Norme pentru acordarea licenței de transport feroviar, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România - va avea următorul cuprins:
"Art. 29. - (1) Eventualele contestații privind decizia de neacordare, suspendare, retragere sau nevizare anuală, după caz, a licenței de transport feroviar se depun la AFER, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
(2) Soluționarea contestațiilor se va face de către Consiliul de conducere al AFER, în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora.
(3) În cazul în care contestatarul este nemulțumit de soluția prevăzută la alin. (2), acesta se poate adresa Consiliului de supraveghere constituit conform prevederilor privind alocarea capacităților de infrastructura feroviara, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
(4) Soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (3) se va face de către Consiliul de supraveghere, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestora.
(5) În cazul în care contestatarul este nemulțumit de soluția prevăzută la alin. (4), acesta se poate adresa instanțelor de contencios administrativ, conform , cu modificările și completările ulterioare."
6. Alineatul 2 al anexei A la anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:
"Prezenta licenta de transport feroviar este valabilă pe perioada în care operatorul de transport feroviar îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul ordin."
7. Alineatul (2) al articolului 1 din anexa nr. 2 - Norme pentru acordarea certificatului de siguranță, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România - va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru operatorii de transport feroviar licentiati într-un stat membru al Uniunii Europene, licenta de transport feroviar eliberata de o autoritate responsabilă cu licentierea din aceste state este valabilă în vederea acordării certificatului de siguranță pentru efectuarea serviciilor de transport pe căile ferate din România în condițiile legislației Uniunii Europene și ale reglementărilor internaționale din acordurile și convențiile la care România este parte."
8. Articolul 13 din anexa nr. 2 - Norme pentru acordarea certificatului de siguranță, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public și/sau în interes propriu pe căile ferate din România - va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Eventualele contestații privind decizia de neacordare, suspendare sau retragere, după caz, a certificatului de siguranță se depun la AFER, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
(2) Soluționarea contestațiilor se va face de către Consiliul de conducere al AFER, în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora.
(3) În cazul în care contestatarul este nemulțumit de soluția prevăzută la alin. (2), acesta se poate adresa Consiliului de supraveghere constituit conform prevederilor privind alocarea capacităților de infrastructura feroviara, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
(4) Soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (3) se va face de către Consiliul de supraveghere, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestora.
(5) În cazul în care contestatarul este nemulțumit de soluția prevăzută la alin. (4), acesta se poate adresa instanțelor de contencios administrativ, conform , cu modificările și completările ulterioare."
9. Partea introductivă a articolului 6 din anexa nr. 3 - Norme pentru acordarea autorizației pentru manevra feroviara și a certificatului de operare pentru manevra, în vederea efectuării numai a operațiunilor de manevra feroviara - va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - Autorizația pentru manevra feroviara pe căile ferate din România poate fi acordată persoanelor juridice române cu capital de stat și/sau privat, care au ca obiect de activitate în domeniul transportului feroviar efectuarea de operațiuni de manevra feroviara pe căile ferate din România și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:"
10. Articolul 32 din anexa nr. 3 - Norme pentru acordarea autorizației pentru manevra feroviara și a certificatului de operare pentru manevra, în vederea efectuării numai a operațiunilor de manevra feroviara - va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - (1) Eventualele contestații privind decizia de neacordare, suspendare sau retragere a autorizației pentru manevra feroviara și/sau a certificatului de operare pentru manevra, după caz, se depun la AFER, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
(2) Soluționarea contestațiilor se va face de către Consiliul de conducere al AFER, în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora.
(3) În cazul în care contestatarul este nemulțumit de soluția prevăzută la alin. (2), acesta se poate adresa Consiliului de supraveghere constituit conform prevederilor privind alocarea capacităților de infrastructura feroviara, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
(4) Soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (3) se va face de către Consiliul de supraveghere, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestora.
(5) În cazul în care contestatarul este nemulțumit de soluția prevăzută la alin. (4), acesta se poate adresa instanțelor de contencios administrativ, conform , cu modificările și completările ulterioare."
11. În tot cuprinsul ordinului, sintagma certificat de înmatriculare se înlocuiește cu sintagma certificat de înregistrare, iar sintagma Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București se înlocuiește cu sintagma Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul....