Articolul 59
Art. 59 din DECRET nr. 430 din 31 octombrie 1978 privind unele măsuri pentru apărarea civilă
- Capitolul 5 Asigurarea materială şi financiară a măsurilor de apărare civilă
Mijloacele individuale destinate protecției cetățenilor și personalului muncitor se procura de către aceștia, la prețul cu amănuntul, mai puțin impozitul pe circulația mărfurilor. Plata mijloacelor individuale de protecție se realizează în 12 rate lunare, beneficiarii fiind scutiți de plată dobinzii stabilite de lege pentru creditele acordate populației în vederea cumpărării de mărfuri cu plata în rate.
Ministerele producătoare, cu acordul Comitetului de Stat al Planificarii și Ministerul Apărării Naționale, vor introduce în planurile proprii de investiții și producție sarcini privind realizarea anuală a mijloacelor individuale de protecție, în cantitățile stabilite prin planul național unic de dezvoltare economico-socială. Omologarea și recepția calitativă se asigura de către Ministerul Apărării Naționale.
Ministerul Comerțului Interior preia mijloacele individuale de protecție de la întreprinderile producătoare și le desface conform repartitiilor date de Ministerul Apărării Naționale.
Unitățile socialiste preiau de la unitățile comerciale, pe credit, pentru persoanele încadrate în munca, mijloacele individuale de protecție, asigurind plata centralizata a ratelor lunare, potrivit instrucțiunilor emise de Ministerul Comerțului Interior, cu avizul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Apărării Naționale.