Începe proba gratuită

LEGE nr. 468 din 12 noiembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

Articolul UNIC

Articolul UNIC

Art. UNIC din LEGE nr. 468 din 12 noiembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

privind protejarea monumentelor istorice, , se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, după alineatul (4) se introduc două alineate noi, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:

"(5) În zonele de protecție a monumentelor istorice care sunt lăcașuri de cult este interzisă desfășurarea în aer liber, în perioada în care în cadrul acestora se desfășoară serviciu religios, a unor manifestări care, prin poluarea sonoră sau vizuală pe care o produc, pot impieta asupra desfășurării serviciului religios.

(6) Prin excepție, se pot organiza manifestări de genul celor prevăzute la alin. (5), cu acordul autorității religioase care administrează lăcașul, în condiții care să nu impieteze asupra desfășurării serviciului religios."

2. La articolul 51, după alineatul (3) se introduce un alineat nou, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Din veniturile realizate din vânzarea de bilete și din taxe de închiriere a terenului, ca urmare a organizării unor manifestări de genul spectacolelor, târgurilor sau parcurilor de distracții, un procent de 1% se virează către proprietarul sau titularul dreptului de administrare, după caz, al monumentului istoric în a cărui zonă de protecție se organizează manifestarea; sumele astfel obținute vor fi utilizate exclusiv pentru finanțarea lucrărilor de protejare a monumentului istoric în cauză."

3. La articolul 56 alineatul (1), după litera d) se introduce o literă nouă, litera e), cu următorul cuprins:

"e) organizarea manifestărilor prevăzute la art. 8 alin. (5) și (6), în lipsa acordului autorității religioase competente."

4. Alineatul (2) al articolului 56 va avea următorul cuprins:

"(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancționează cu amendă de la 30.000.000 lei la 70.000.000 lei, iar cele menționate la alin. (1) lit. b)-e) se sancționează cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei."

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 20 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VIOREL HREBENCIUC

București, 12 noiembrie 2003.

Nr. 468.