Articolul 59
Art. 59 din INSTRUCŢIUNI nr. 380 din 11 decembrie 1969 privind termenele, modalităţile şi epocile de tăiere, scoatere şi transport ale materialului lemnos din păduri
Controlul de fond al exploatărilor se efectuează de către unitățile Departamentului silviculturii, împreună cu unitățile de exploatare ale Ministerului Industriei Lemnului, la date fixate cu cel puțin 15 zile înainte sau pe baza unui plan de acțiune trimestrial, întocmit în comun de aceste unități.
Neprezentarea delegaților unităților de exploatare la datele anunțate nu împiedica efectuarea controlului. În acest caz, organul de control va efectua controlul în prezenta unui delegat desemnat, la cererea să, de către comitetul executiv al consiliului popular comunal.
Rezultatul controlului efectuat în astfel de condiții se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoanele prezente, iar pe baza constatărilor făcute se întocmește actul estimativ al prejudiciilor, determinîndu-se cuantumul despăgubirilor ce urmează să se plătească de unitatea de exploatare. Procesul-verbal și actul estimativ se trimit unității de exploatare în termen de 10 zile, solicitîndu-se plata sumelor reprezentînd contravaloarea prejudiciilor.
Procesul-verbal însoțit de acceptarea conducerii unității de exploatare se depune la banca, cu dispoziția de încasare.
În cazul cînd se refuza plata sumelor, în termen de 10 zile conducerea unității de exploatare va comunica inspectoratului silvic motivele pentru care nu se accepta plata.
Inspectoratul silvic va analiza pretențiile unității de exploatare și în cazul cînd nu sînt îndreptățite va sesiza arbitrajul de stat competent, astfel ca, în maximum 30 zile de la data controlului, despăgubirile stabilite să fie încasate sau să fie îndeplinite formele de sesizare a arbitrajului de stat.
În același fel se va proceda pentru recuperarea despăgubirilor și în cazul cînd delegații unității de exploatare prezenți la control refuza semnarea procesului-verbal.
Pentru infracțiuni, contravenții sau abateri generatoare de daune, constatate cu ocazia controlului, se vor întocmi procese-verbale separate, care se vor valorifica potrivit dispozițiilor legale în vigoare.