Articolul 4
Art. 4 din INSTRUCŢIUNI nr. 380 din 11 decembrie 1969 privind termenele, modalităţile şi epocile de tăiere, scoatere şi transport ale materialului lemnos din păduri
Pe baza sarcinilor primite de la inspectoratul silvic, ocolul silvic, în termen de o lună, amplasează masa lemnoasă pe unități de producție și unități amenajistice, iar amplasarea o comunică unităților de exploatare, pentru avizare, punîndu-le la dispoziție pentru studiere amenajamentele silvice.
Unitatea de exploatare analizează lucrarea de amplasare primită de la ocolul silvic, căruia îi comunică, în termen de o lună, avizul, însoțit de eventuale obiecțiuni, cu propuneri corespunzătoare.
Netransmiterea nici unei comunicări în acest termen se consideră aviz favorabil.
Înăuntrul unui termen de cel mult 30 zile de la primirea obiecțiunilor, ocolul silvic împreună cu unitatea de exploatare analizează obiecțiunile și le rezolvă în măsura în care ele sînt îndreptățite, consemnînd rezultatul într-un proces-verbal.
Lucrarea de amplasare, însoțită de procesul-verbal cuprinzînd obiecțiunile nerezolvate se înaintează inspectoratelor silvice cu 2 ani și 2 luni înainte de începerea anului forestier.