Începe proba gratuită

INSTRUCŢIUNI nr. 380 din 11 decembrie 1969 privind termenele, modalităţile şi epocile de tăiere, scoatere şi transport ale materialului lemnos din păduri

Articolul 11

Articolul 11

Art. 11 din INSTRUCŢIUNI nr. 380 din 11 decembrie 1969 privind termenele, modalităţile şi epocile de tăiere, scoatere şi transport ale materialului lemnos din păduri

Actul de punere în valoare este documentul prin care se estimează cantitativ, calitativ și valoric masa lemnoasă amplasată pentru exploatare.

Actele de punere în valoare se întocmesc de ocoalele silvice și se aproba de organele competente, conform reglementărilor în vigoare.

Actele de punere în valoare se întocmesc pentru unitățile amenajistice prevăzute în lucrările de amplasare aprobate de Departamentul silviculturii și potrivit sarcinilor speciale comunicate de acesta, executîndu-se conform instrucțiunilor în vigoare, de punere în valoare și de aplicare a tratamentelor. Ocoalele silvice vor aduce la cunoștința unităților de exploatare termenele la care vor efectua culegerea de date pe teren pentru întocmirea actelor de punere în valoare și le vor cere să trimită delegați, cu mențiunea că în caz de neprezentare lucrarea se va efectua fără participarea acestora.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.