Începe proba gratuită

CIRCULARA nr. 31 din 31 octombrie 2003 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările şi completările ulterioare

Articolul II

Articolul II

Art. II din CIRCULARA nr. 31 din 31 octombrie 2003 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările şi completările ulterioare

Punctul II.9 alineatul 3 din Normele privind funcționarea pieței valutare - N.R.V.1 la privind efectuarea operațiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, va avea următorul cuprins:

"Rezidentii pot participa la piața valutară interbancara cu ordine de cumpărare de valuta pentru rambursarea creditelor și achitarea dobânzilor și comisioanelor aferente unui credit sau împrumut în valută acordat de o banca rezidență sau de o societate de credit ipotecar rezidență, precum și pentru cumpărarea de sume în valută, în situația în care nu dețin disponibilitati proprii în conturile lor deschise la bănci, pentru plati în favoarea altor rezidenți decurgând din acte de comerț derulate în zone libere și din acordarea de credite în valută de către societățile de credit ipotecar."

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.