Începe proba gratuită

CIRCULARA nr. 31 din 31 octombrie 2003 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările şi completările ulterioare

Articolul I

Articolul I

Art. I din CIRCULARA nr. 31 din 31 octombrie 2003 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările şi completările ulterioare

privind efectuarea operațiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

- După litera f) a alineatului 2 al articolului 18 se introduce litera g) cu următorul cuprins:

"g) asociații/actionarii casei de schimb valutar - pentru operațiuni valutare ce decurg din acordarea, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, de credite propriilor case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și având ca obiect unic de activitate schimbul valutar pentru persoane fizice."

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.