Articolul 1
Art. 1 din DECRET nr. 185 din 28 iulie 1987 privind unele măsuri pentru creşterea cointeresarii materiale a oamenilor muncii, a întreprinderilor, în realizarea producţiei de export şi a exportului
(1) Muncitorii, maistrii, inginerii, tehnicienii și celelalte categorii de personal din cadrul întreprinderilor producătoare de mărfuri pentru export primesc, pe lîngă drepturile de retribuire cuvenite potrivit legii, la îndeplinirea integrală a producției pentru export și a exportului planificate pe relația devize convertibile, un adaos lunar de 10 la suta din retributia aferentă producției pentru export prevăzută în plan și în contractul de acord global pentru luna respectiva.
(2) La îndeplinirea integrală a producției pentru export și a exportului planificate pe relația cliring tari socialiste, personalul prevăzut la alin. (1) primește, pe lîngă drepturile de retribuire cuvenite potrivit legii, un adaos lunar de 5 la suta din retributia aferentă producției pentru export prevăzută în plan și în contractul de acord global pentru luna respectiva.