Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 1.210 din 14 octombrie 2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplina şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
- Capitolul II Organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplina
- Secţiunea 1 Constituirea şi componenta comisiilor de disciplina
(1) În cadrul fiecărei autorități și instituții publice se constituie, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice, comisia de disciplina, care cercetează faptele sesizate ca abateri disciplinare și propune sancțiunile disciplinare aplicabile funcționarilor publici care le-au săvârșit.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), comisia de disciplina se poate constitui pentru mai multe autorități sau instituții publice în cazul în care, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice respective, exista mai puțin de 12 funcționari publici, astfel:
a) din membrii desemnați din cadrul instituției publice respective și din cadrul autorității sau instituției publice în subordinea sau sub autoritatea căreia este organizată potrivit legii;
b) pentru doua sau mai multe consilii locale.
(3) Comisia de disciplina pentru inaltii funcționari publici se constituie prin decizie a primului-ministru, la propunerea președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(4) Comisia de disciplina organizată în condițiile alin. (2) lit. a) se constituie prin actul administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice căreia îi este subordonata sau sub autoritatea căreia este organizată instituția publică pentru care nu se poate constitui comisia de disciplina.
(5) Comisia de disciplina organizată în condițiile alin. (2) lit. b) se constituie ca urmare a stabilirii, prin hotărâre a consiliului local, la propunerea primarului, a reprezentanților fiecărui consiliu local în cadrul comisiei de disciplina comune.