Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 1.209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici
- Capitolul I Dispoziții generale
Principiile care stau la baza organizării și dezvoltării carierei în funcția publică sunt următoarele:
a) competența, principiu potrivit căruia persoanele care doresc sa acceada sau sa promoveze într-o funcție publică trebuie să dețină și sa confirme cunoștințele și aptitudinile necesare exercitării funcției publice respective;
b) competiția, principiu potrivit căruia confirmarea cunoștințelor și aptitudinilor necesare exercitării unei funcții publice se face prin concurs sau examen;
c) egalitatea de sanse, prin recunoașterea vocației la cariera în funcția publică a oricărei persoane care îndeplinește condițiile stabilite potrivit legii;
d) profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcției publice se face cu respectarea principiilor prevăzute de lege;
e) motivarea, principiu potrivit căruia, în vederea dezvoltării carierei, autoritățile și instituțiile publice au obligația sa identifice și să aplice, în condițiile legii, instrumente de motivare morala și materială a funcționarilor publici, precum și sa sprijine initiativele privind dezvoltarea profesională individuală a acestora;
f) transparenta, principiu potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice au obligația de a pune la dispoziție tuturor celor interesați informațiile de interes public referitoare la cariera în funcția publică.