Articolul 29
Art. 29 din HOTĂRÂRE nr. 1.209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici
- Capitolul III Perioada de stagiu
- Secţiunea 1 Organizarea perioadei de stagiu
(1) Perioada de stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public debutant și a compartimentului de resurse umane.
(2) Prin programul de desfășurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:
a) alocarea a doua ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual;
b) planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate, în funcție de nivelul cunoștințelor teoretice și al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu;
c) cursurile de pregătire la care trebuie să participe funcționarul public debutant.
(3) În scopul cunoașterii specificului activității autorității sau instituției publice, funcționarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici definitivi din cadrul altor compartimente. Aceasta activitate se va desfășura în coordonarea funcționarului public sub a cărui îndrumare își desfășoară activitatea și nu poate depăși un sfert din durata perioadei de stagiu.
(4) Funcționarul public debutant este obligat să își organizeze o evidenta proprie a pregătirii profesionale pe care o efectuează potrivit prevederilor prezentei hotărâri.