Articolul 9
Art. 9 din DECRET nr. 336 din 17 septembrie 1983 cu privire la calcularea, eliberarea şi controlul utilizării fondului de retribuire
- Capitolul II Calcularea şi eliberarea fondului de retribuire
Pînă la calcularea fondului de retribuire în raport cu îndeplinirea indicatorilor de plan, drepturile lunare de retribuire cuvenite personalului muncitor din unitățile prevăzute la art. 8 se eliberează de bănci sub forma de avans, în limita fondului de retribuire planificat lunar, cumulat de la începutul trimestrului, semestrului sau anului, după caz, în proportiile stabilite de lege.
La eliberarea fondului de retribuire băncile verifica dacă avansurile lunare au fost reduse în situația în care se prelimina nerealizarea productiilor planificate și dacă a fost rezervat fondul de retribuire aferent reținerilor lunare din retribuțiile individuale, astfel ca acesta sa nu fie utilizat în alte scopuri.
La determinarea gradului de realizare a planului producției fizice și a planului producției marfa se va tine seama și de pierderile provocate de calamitati naturale, stabilite de organele competente, în condițiile prevăzute de lege.