Începe proba gratuită

DECRET nr. 36 din 3 aprilie 1975 cu privire la reorganizarea activităţii unităţilor de cercetare din subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului şi a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din DECRET nr. 36 din 3 aprilie 1975 cu privire la reorganizarea activităţii unităţilor de cercetare din subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului şi a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice

Institutele și celelalte unități de cercetare se vor reorganiza de regula în cadrul facultăților și vor avea sarcina de a îndrumă unitar și de a coordona activitatea științifică a cercetatorilor, indiferent de unitatea în care aceștia sînt încadrați.

Institutele și celelalte unități de cercetare vor asigura elaborarea unor teme în domeniile de cercetare ce le vor fi stabilite în conformitate cu specificul lor, precum și a unor lucrări fundamentale, a unor manuale și tratate pentru învățămînt, în care scop vor putea organiza colective complexe formate din cercetători proprii și din diferite unități.

În vederea realizării sarcinilor care le revin, institutele și celelalte unități de cercetare vor putea avea și un personal propriu de cercetare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.