Articolul 4
Art. 4 din DECRET nr. 3 din 18 ianuarie 1988 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole
- Capitolul I Dispoziţii generale
În vederea asigurării produselor agricole necesare economiei naționale, unitățile agricole socialiste și ceilalți deținători de terenuri sînt obligați sa folosească integral și cu maximum de eficienta suprafețele pe care le dețin, să efectueze la timp și de calitate corespunzătoare toate lucrările agricole, cu respectarea tehnologiilor aprobate, să obțină producții vegetale și animale tot mai mari, sa contracteze și să livreze la fondul centralizat al statului cantitățile de produse stabilite potrivit legii.
Contractarea și achiziționarea produselor agricole asigura, în condițiile legii, formarea fondului centralizat al statului și buna aprovizionare a populației, pe baza principiilor autoconducerii și autoaprovizionarii teritoriale, folosind resursele proprii din producția unităților agricole cooperatiste, gospodăriile membrilor cooperativelor agricole de producție și ale producătorilor particulari, precum și cele din fondul centralizat.