Începe proba gratuită

DECRET nr. 3 din 18 ianuarie 1988 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din DECRET nr. 3 din 18 ianuarie 1988 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole

  1. Capitolul II Atribuţii
  2. Secţiunea a 3-a Cu privire la formarea şi păstrarea rezervei de stat de produse agroalimentare

Ministerul Contractării și Achiziționării Produselor Agricole răspunde de formarea și păstrarea, potrivit legii, a rezervei de stat de produse agroalimentare, în care scop:

a) asigura acumularea în rezervele de stat a produselor agroalimentare necesare pentru satisfacerea în mod operativ și eficient a unor nevoi ale economiei naționale;

b) întocmește propuneri cu privire la nomenclatorul, nivelurile, stocurile minime, termenele de păstrare, planurile anuale, cincinale și de perspectiva de constituire a produselor agroalimentare rezerva de stat;

c) stabilește, anual, împreună cu Ministerul Agriculturii și Ministerul Industriei Alimentare, structura sortimentala a produselor agroalimentare aprobate prin nomenclator, pentru a fi introduse în rezerva de stat;

d) îndrumă și controlează activitatea de depozitare și conservare a produselor agroalimentare și stabilește, potrivit legii, programul anual de improspatare a acestora;

e) avizează propunerile ministerelor privind scoaterea sub forma de împrumut sau definitivă, din rezerva de stat, a unor cantități de produse agroalimentare; ia măsuri de executare a împrumuturilor aprobate și urmărește restituirea lor la termenele stabilite;

f) asigura integritatea și păstrarea caracteristicilor calitative ale produselor agroalimentare rezerva de stat; stabilește cu acordul ministerelor producătoare și consumatoare, condițiile și termenele de păstrare a produselor;

g) elaborează norme tehnice de depozitare obligatorii cu privire la rezerva de stat de produse agroalimentare păstrate în depozite proprii sau ale altor unități;

h) propune constituirea de capacități de depozitare în concordanta cu ritmul de creștere a stocurilor de produse agroalimentare rezerva de stat și folosirea rațională a capacităților de depozitare existente.