Începe proba gratuită

DECRET nr. 468 din 17 decembrie 1977 cu privire la organizarea şi efectuarea transporturilor cu autovehicule

Articolul 37

Articolul 37

Art. 37 din DECRET nr. 468 din 17 decembrie 1977 cu privire la organizarea şi efectuarea transporturilor cu autovehicule

  1. Capitolul V Raspunderi şi sancţiuni

În afară de amenda, contravenientei vor fi obligați și la plata taxelor tarifare calculate potrivit tarifului unic pentru transporturile de mărfuri cu mijloace auto sau, după caz, potrivit prevederilor art. 9 sau art. 45, precum și a unei suprataxe egale eu 5O% din taxa tarifara.

La a doua abatere de natura celei săvîrșite anterior, suprataxa va fi egala cu taxa tarifara. Totodată, contravenienții vor fi sancționați și disciplinar, cu retrogradarea în funcție.

La a treia abatere, în afară de amenda, de plată taxelor tarifare și a suprataxei prevăzute la alineatul precedent, contravenienții vor fi sancționați disciplinar cu desfacerea contractului de muncă.

În funcție de gravitate abaterilor, contravenientilor li se vor putea aplica oricare dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de Codul muncii, chiar la prima abatere.