Articolul 8
Art. 8 din LEGE nr. 379 din 30 septembrie 2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Mormintele și operele comemorative de război aparțin fie domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
(2) Mormintele și operele comemorative de război proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile și sunt monumente de for public. Acestea pot fi date în administrarea instituțiilor publice, pot fi concesionate sau închiriate, în condițiile legii, cu avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 1 al .
(3) Bunurile materiale sau elementele constitutive ale construcțiilor ori lucrărilor, realizate din fonduri proprii, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, destinate a fi incluse în opere comemorative de război, pot fi transmise cu titlu gratuit proprietarilor sau administratorilor obiectivelor comemorative de război românești din țară și străinătate. Transferul bunurilor pe teritoriul României se va realiza prin proces-verbal de predare-primire, aprobat de ordonatorul principal de credite.
Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 2 al .
(4) Autoritățile administrației publice au obligația să asigure protejarea și punerea în valoare a mormintelor și operelor comemorative de război aflate în administrarea lor.
Alin. (4) al art. 8 a fost introdus de pct. 2 al .