Începe proba gratuită

ORDIN nr. 343 din 19 septembrie 2003 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România, precum şi pentru acordarea autorizaţiei şi certificatului de operare pentru manevra agenţilor economici care efectuează numai operaţiuni de manevra feroviara

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din ORDIN nr. 343 din 19 septembrie 2003 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România, precum şi pentru acordarea autorizaţiei şi certificatului de operare pentru manevra agenţilor economici care efectuează numai operaţiuni de manevra feroviara

(1) Personalul AFER, posesor al legitimatiei speciale de control și inspecție de stat, verifica, pe durata valabilității licențelor de transport feroviar, a certificatelor de siguranță, autorizațiilor pentru manevra feroviara și a certificatelor de operare pentru manevra, dacă sunt respectate cerințele care au stat la baza acordării acestora.

(2) Dacă se constata nerespectarea cerințelor care au stat la baza acordării documentelor prevăzute la alin. (2) al art. 2, încălcări grave sau repetate ale reglementărilor specifice în activitatea operatorilor de transport feroviar ori a operatorilor de manevra feroviara, AFER suspenda sau retrage licenta de transport feroviar, certificatul de siguranță, autorizația pentru manevra feroviara ori certificatul de operare pentru manevra, după caz.