Articolul 14
Art. 14 din LEGE nr. 1 din 6 aprilie 1982 a retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste
- Capitolul II Organizarea producţiei şi a muncii în cooperativele agricole de producţie
(1) Pentru folosirea rațională a forței de munca, realizarea producției agricole și creșterea productivitatii muncii, în cooperativele agricole de producție se organizează subunitati de producție, iar în cadrul acestora se constituie formații de munca.
(2) Subunitățile de producție în cooperativele agricole de producție sunt: ferma, brigada și sectorul, care au un plan propriu de producție sau, după caz, și plan de venituri și cheltuieli, ce fac parte integrantă din planul de producție și bugetul de venituri și cheltuieli al unității agricole de producție.
(3) Consiliul de conducere al cooperativei agricole de producție repartizează pe fiecare ferma, brigada și sector, în funcție de profilul de producție, suprafețele de culturi, plantațiile vitipomicole, efectivele de animale, tractoarele și mașinile agricole, celălalt inventar, cantitățile de îngrășăminte, erbicide, furaje, materii și materiale, precum și forta de munca necesară realizării producției stabilite.