Articolul 9
Art. 9 din ORDIN nr. 564 din 29 august 2003 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice interne privind producerea în vederea comercializării, prelucrarea, controlul şi/sau certificarea calităţii seminţelor şi a materialului săditor din unele specii de plante produse şi comercializate pe teritoriul României
- Anexa
(1) Acreditarea unor activități privind inspecția în camp, ridicarea de probe de laborator și analiza semințelor în laborator se poate aplica pentru semințele din speciile prevăzute în prezentele reguli și norme tehnice interne în conformitate cu prevederile pentru aprobarea Condițiilor și procedurilor privind acreditarea persoanelor pentru efectuarea inspecțiilor în camp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială, nr. 283/2002 pentru aprobarea Condițiilor și procedurilor privind acreditarea persoanelor pentru a ridica probe de semințe în vederea efectuării testelor de laborator și nr. 506/2002 pentru aprobarea Condițiilor și procedurilor privind acreditarea laboratoarelor pentru analiza calității semințelor sub supraveghere oficială.
(2) ITCSMS și LCCSMS, cu acordul INCS, pot acredita agenții economici înregistrați și pentru alte operațiuni oficiale prin delegare de autoritate, dacă agentul economic îndeplinește cerințele aplicabile autorității oficiale pentru propria activitate.
(3) Prevederile alin. (2) se pot aplica și în domeniile prevăzute de , 381/2002, 382/2002, 395/2002 și 550/2002.