Articolul 2
Art. 2 din DECRET nr. 145 din 20 aprilie 1960 privind răspunderea materială a gestionarilor din organizaţiile socialiste
Dacă paguba constatată a fost săvîrșită de un gestionar care a fost angajat sau trecut în aceasta funcție fără îndeplinirea condițiilor legale, precum și atunci cînd paguba a fost săvîrșită de către un angajat căruia i s-a încredințat o funcție aflată în subordinea gestionarului, fără a se fi luat avizul acestuia, cel care a luat aceste măsuri răspunde material pentru paguba care nu mai poate fi recuperată de la cei angajați în condițiile nelegale.
Aceeași răspundere o are și cel care, în urma controalelor sau sesizarilor primite, nu a luat sau a luat cu întîrziere măsurile necesare pentru:
a) înlocuirea gestionarului sau a angajaților aflați în subordinea acestuia, în cazurile cînd au provocat pagube, deși a fost din timp avertizat ca aceștia nu îndeplinesc condițiile legale pentru garantarea unei gestionari corecte;
b) aplicarea dispozițiilor de stabilire și recuperare a pagubelor, prin constituirea de parte civilă, emiterea dispoziției de reținere, luarea de măsuri asiguratorii etc.
Răspunderea materială, în cazurile prevăzute în acest articol, este egala cu valoarea pagubei rămasă nerecuperata, din momentul cînd s-a stabilit ca ea nu mai poate fi recuperată de la cei în cauza, termenul pentru darea dispoziției de reținere curgînd din același moment.