Articolul 11
Art. 11 din HOTĂRÂRE nr. 941 din 14 august 2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile
(1) Ministerul Economiei și Finanțelor evaluează competența organismelor din România care solicită sa activeze ca organisme aprobate conform prevederilor prezentei hotărâri, pe baza normelor metodologice elaborate avându-se în vedere criteriile enunțate în anexele nr. 3 și 5, aprobate prin ordin al ministrului economiei și comerțului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Fiecare organism care dorește să fie recunoscut comunică Ministerului Economiei și Finanțelor informații complete și dovezi privind respectarea criteriilor prevăzute în anexele nr. 3 și 5.
(2) Ministerul Economiei și Finanțelor va comunică Comisiei Europene și statelor membre organismele aprobate, pe care le-a desemnat conform alin. (1) să efectueze inspecțiile periodice ale recipientelor sub presiune, inclusiv ale armaturilor și ale altor accesorii utilizate în transport, prevăzute la art. 4 lit. a) pct. (i), sau pentru reevaluarea conformității recipientelor sub presiune transportabile existente, incluzând armaturile și alte accesorii utilizate în transport, care corespund unui tip reevaluat de un organism notificat, pentru a asigura respectarea continua a prevederilor aplicabile din ADR și RID în conformitate cu procedurile stabilite în anexa nr. 2 partea a III-a modulul 1. Ministerul Economiei și Finanțelor va comunică și numărul de identificare alocat acestor organisme anterior de către Comisia Europeană.
(3) Ministerul Economiei și Finanțelor va comunică Comisiei Europene și statelor membre organismele aprobate, pe care le-a desemnat conform alin. (1) să efectueze inspecțiile periodice ale cisternelor în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1). Ministerul Economiei și Finanțelor va comunică și numărul de identificare alocat acestor organisme anterior de către Comisia Europeană.
(4) Lista organismelor aprobate și numărul alocat acestora, precum și sarcinile specifice pentru care au fost recunoscute se publică și se actualizează în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
(5) În condițiile în care constata ca un organism recunoscut nu mai întrunește criteriile prevăzute la alin. (1), Ministerul Economiei și Finanțelor retrage aprobarea acestuia.
(6) Ministerul Economiei și Finanțelor va informa imediat Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene cu privire la deciziile adoptate conform alin. (5).
a fost modificat de art. XVII din HOTĂRÂREA nr. 962 din 22 august 2007, , prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Economiei și Comerțului" cu sintagma "Ministerul Economiei și Finanțelor".